Se sprijină poarta într-un toiag,
Ca o bătrână de prisma casei.
Cu anii strânși într-un sac
Seamănă găuri prin care să poată
Întoarce o privire înapoi.
“Îmbătrânește azi până și fierul”
Se sprijină poarta într-un toiag,
Ca tânărul lăsat pe un inel de fân.
Apoi aleargă ca un cal nebun
Să usuce o gură de apă
Pe iarba din Valea Câmpiilor.
Atâta drum stă în hogeacul casei
Că nu-mi ajung mâini să cuprind
Fumul pe după gât.
Lianele se plimbă prin fața pădurilor
Posibil să tăiem toate vârfurile
“Pentru cei care nu-și cunosc lungime nasului”
Se sprijină poartă într-o coajă de nucă
E tot ce a mai rămas din roada copacului.
Miez-“inul” și-a dus rădăcina de acasă
Nu-i mai convine forma,
Caută pământ de stepă.
“Spinii străini înțeapă mai dulce,
Atâta timp cât nu le cunoștii veninul”.
Stă copilul într-un toiag și spijină poarta,
Se face tot mai mic și mai mic
Poate va intra odată într-o coajă de nucă
Unde să-și găsească miez-inul.
Zina Bivol 